Drumeție în Bucegi pe Vârful Caraiman și Crucea Eroilor #2

Am pregătit un traseu spectaculos în Munții Bucegi!

Preț:
270 Lei
sâmbătă, 27 iunie 2026
30 locuri disponibile
Dificultate

Hai cu noi să ne bucurăm de o zi activă în mijlocul naturii, să cucerim Vârful Caraiman și să ajungem la impresionanta Crucea Eroilor, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale munților din România.

Ne așteaptă peisaje superbe, aer curat, voie bună și o experiență pe care o vom transforma în amintiri frumoase alături de gașca Hai să socializăm!

Nu uita să urmărești pagina noastră de Facebook sau de Instagram pentru a vedea imagini din trasee, destinații și alte aventuri de grup.

Te rugăm să ai în vedere faptul că, în funcție de anumite aspecte organizatorice, structura excursiei, traseul sau ordinea activităților se mai pot modifica.

Itinerariu

Pornim dis-de-dimineață din București, cu chef de drumeție și dorința de a ne reconecta cu natura. Mergem pe ruta DN1 – Sinaia – Piatra Arsă și facem o scurtă pauză pentru cafea, apoi ne pregătim pentru o zi plină de explorare montană.

După echipare la Piatra Arsă, începem urcarea pe spectaculosul Drumul Babelor, un traseu accesibil și panoramic, ideal pentru relaxare și fotografii reușite. Ajungem rapid în inima Platoului Bucegi, unde ne așteaptă două simboluri legendare

Babele – formațiuni stâncoase modelate de vânt și apă de-a lungul timpului, care au dat naștere multor legende. Se spune că seamănă cu niște bătrâne cu batic, de unde și numele.

Sfinxul – una dintre cele mai enigmatice formațiuni naturale din România. Privit dintr-un anumit unghi, seamănă cu un chip uman de proporții impresionante și este considerat de mulți un loc aparte.

Crucea Eroilor de pe Caraiman

După pauza de fotografii și explorare, continuăm spre următorul punct: Crucea Eroilor de pe Caraiman, monument ridicat între anii 1926–1928 în memoria soldaților români căzuți în Primul Război Mondial. Cu o înălțime de 39,3 metri, aceasta este una dintre cele mai înalte cruci amplasate pe un vârf montan. De aici, priveliștea asupra Văii Prahovei este spectaculoasă. Facem o pauză pentru masă, socializare și fotografii. 

Urcăm apoi spre Vârful Caraiman (2384 m), o extensie scurtă a traseului, care ne răsplătește cu panorame superbe asupra crestelor și văilor din jur. Facem o scurtă oprire pentru fotografii și momente de relaxare.

Revenim pe același traseu spre Babele și coborâm către Cabana Babele, unde facem o scurtă oprire. Continuăm apoi spre Cabana Piatra Arsă, urmând marcajul bandă galbenă, o coborâre relaxantă care ne aduce înapoi aproape de punctul de plecare. 

Ne regrupăm și pornim spre casă, cu inimile pline și telefoanele încărcate cu fotografii și amintiri.

Pe drum retrăim momentele frumoase ale zilei și povestim cu zâmbetul pe buze: am urcat împreună, am socializat și ne-am încărcat cu energie de la munte! Sosim în București în jurul orei 21:30

IMPORTANT

În cazul în care condițiile meteorologice sau alte circumstanțe neprevăzute nu ne permit să parcurgem traseul spre Vârful Caraiman și Crucea Eroilor, avem pregătit un plan B:

Pornim spre Cascada Obârșia Ialomiței, pe un traseu relaxat, potrivit pentru socializare și explorare. Traseul ne poartă prin peisaje spectaculoase din inima Bucegilor.

Continuăm spre Peștera Ialomiței, un loc încărcat de istorie și spiritualitate, cunoscut pentru formațiunile sale spectaculoase și pentru mănăstirea aflată chiar la intrare.

Ne oprim apoi la Cabana Padina pentru un ceai cald, o ciorbă sau o pauză de relaxare și socializare.

De aici ne deplasăm spre Cabana Iustin, unde ne așteaptă microbuzele pentru transferul înapoi spre autocare.

Te asigurăm că experiența va fi una memorabilă indiferent de traseu!

Pe durata întregului traseu este necesar să respecți regulile esențiale pentru drumețiile montane organizate de Hai să socializăm!

Condiție fizică & echipament

Dificultate

Această excursie se adresează persoanelor active și este contraindicată celor care suferă de afecțiuni medicale ce i-ar putea împiedica la participarea activităților în deplină siguranță.

De asemenea, copiii cu vârste peste 10 ani sunt bineveniți dacă reușesc să se adapteze cerințelor grupului, au o condiție fizică foarte bună și au parcurs cel puțin un traseu de dificultate medie.

Traseul către obiectivele turistice va fi parcurs cu autocarul și pe jos, cu pauză de masă pe traseu. Îți recomandăm să ai un rucsac pregătit cu alimente, apă și dulciuri.

Traseul pe jos durează în jur de 8.5 ore (cu pauze de aproximativ 10 minute la o oră de mers pentru hidratare, mâncare, nevoi fiziologice, poze etc.).

  • Distanță: aprox. 14 km
  • Dificultate: Mediu (efort fizic susținut pe anumite porțiuni ale traseului. Necesită o condiție fizică bună). În cei aproximativ 14 km vom urca în altitudine aprox. 510 m și vom coborî în altitudine aprox. 510 m.
  • Risc: pe parcursul traseului sunt câteva porțiuni periculoase ce necesită o atenție sporită.

PAUZĂ DE MASĂ: Îți recomandăm să ai la tine apă (pentru o bună hidratare) și mâncare (gustare, sandwich, fructe) pentru pauzele de pe traseu.

Atenție: Este interzis consumul de alcool pe întreaga durată a traseului montan.

Dacă există participanți care generează tensiuni sau creează o atmosferă neplăcută, ne rezervăm dreptul de a le interzice participarea la evenimente viitoare.

ECHIPAMENT OBLIGATORIU: bocanci de munte sau pantofi de trekking, rucsac.

ECHIPAMENT RECOMANDAT: bețe de trekking, parazăpezi, pelerină/geacă impermeabilă, pantaloni de drumeție, tricouri și încălțăminte de schimb, lanternă/frontală.

Persoanele care se prezintă fără echipamentul minim necesar (bocanci de munte sau pantofi de trekking, după caz) nu vor putea intra pe traseu.

Pentru mai multe detalii despre echipament poți accesa link-ul de mai jos:

Măsuri de precauție recomandate

Ghid

Dragoș Bădici
Dragoș Bădici

Ghidul planificat pentru această excursie este Dragoș Bădici

În cazul în care din motive obiective, ghidul nu mai poate participa, acesta va fi înlocuit de un alt ghid din echipă

Important

  • Obiectivul principal al excursiei este acela de socializare, și nu turistic.
  • Excursia se organizează cu minimum 30 de participanți.
  • Ultimele detalii ale excursiei vor fi postate în ultima săptămână înainte de excursie în grupul de Facebook dedicat (link-ul grupului îl primești pe SMS și pe e-mail).
  • Excursia se organizează indiferent de condițiile meteo, cât timp nu este pusă în pericol siguranța participanților.
  • Agenția își rezervă dreptul să modifice structura excursiei, traseul sau ordinea activităților, iar deciziile luate de organizatori vor avea în vedere siguranța participanților, dar și atingerea obiectivelor propuse.
  • Locurile în autocar se ocupă aleatoriu, indiferent de data comenzii, și se păstrează până la finalul excursiei.
  • În cazul în care excursia va fi anulată, persoanele care s-au înscris vor fi anunțate cu cel puțin 2 zile înainte.
  • Pentru situații speciale ne poți contacta pe WhatsApp, pe pagina de Facebook, pe email la contact@haisasocializam.ro sau telefonic în timpul programului de luni până vineri între orele 09:00-17:30 la nr. 0748.657.791.
  • Datele prezentei excursii se completează cu cele din Contractul cadru.
  • Licența de turism și atestatele ghizilor pot fi verificate accesând http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/.

Înscriere

Înscrierea la excursie se face prin achitarea taxei de participare, în limita locurilor disponibile.

Prețul include

  • Transport cu autocarul 🚌
  • Ghid Montan Autorizat de Ministerul Turismului
  • Asistent de ghid
  • Puncte bonus in conformitate cu Regulamentul
  • O surpriza din partea organizatorilor pentru participantii care sunt pentru prima data intr-o excursie organizata de Hai sa socializam!. 🎁

Prețul nu include

  • Taxă de intrare Parcul Natural Bucegi – 10 lei/pers.

Costurile de mai sus sunt suplimentare, nu opționale și se achită în ziua evenimentului, în numerar.

Alte cheltuieli nespecificate ca fiind incluse la rubrica „Prețul evenimentului include”.

Tarifele de mai sus se pot modifica fără știrea noastră.

Loc de întâlnire

Plecare: sâmbătă, 27 iunie, ora 06:00, Parcarea Centrală din Piața Victoriei

Întâlnirea va fi cu 15 minute înainte de ora de plecare.

Întoarcere: sâmbătă, 27 iunie, în jurul orei 21:30

Mijloc de transport: midi-autocar sau microbuz, clasificare minimum 2 stele

Date disponibile

27 iunie 2026
30 locuri disponibile
270,00 LEI

Evenimente similare

250 Lei

1 zi la Cabana Mălăiești #27

duminică, 31 mai 2026
5 locuri disponibile
Dificultate
270 Lei

Traseu sportiv pe Vârful Păpușa #4

sâmbătă, 6 iunie 2026
6 locuri disponibile
Dificultate
250 Lei

Cabana Ciucaș și Muntele Roșu – spectacolul bujorilor sălbatici #13

sâmbătă, 13 iunie 2026
10 locuri disponibile
Dificultate
270 Lei

Traseu sportiv în Munții Cozia #3

sâmbătă, 20 iunie 2026
30 locuri disponibile
Dificultate

Întrebări frecvente

Cum se returnează contravaloarea unei excursii?

Banii se returnează prin transfer bancar, în contul participantului, în cazul în care plata s-a efectuat prin numerar sau prin transfer bancar. În acest caz, participantul trebuie să trimită la contact@haisasocializam.ro numărul contului bancar.

Banii se returnează direct în contul cardului atașat, în cazul în care comanda a fost achitată cu cardul.

Când și cum aflu ultimele detalii?

Pentru fiecare excursie se creează un grup privat pe Facebook la care au acces doar persoanele înscrise.

Linkul grupului este trimis automat pe e-mail și SMS, iar participanții trebuie să se înscrie în acesta.

Ultimele detalii despre eveniment se postează în grupul de Facebook începând cu aproximativ o săptămână înainte de data plecării.

Cum fac o rezervare?

Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, este necesar să accesezi evenimentul dorit, să apeși butonul de înscriere și să urmezi indicațiile.

Îți recomandăm să te autentifici / înregistrezi pe site înainte de plasarea comenzii, pentru a primi puncte bonus.

Cum plătesc?

În procesul de comandă, după introducerea datelor, este necesar să selectezi una dintre cele 3 modalități de plată:

  • Plată online cu cardul, fără comision (recomandat);
  • Transfer bancar prin Internet Banking sau ordin de plată (OP);
  • Plată cu numerar la orice sucursală Libra Bank, fără comision.

Ce se întâmplă dacă am achitat și nu mai pot participa la excursie?

În cazul în care ai achitat și nu mai poți participa la excursie, conform Contractului, ai următoarele variante:

  1. Îți poți exercita dreptul de retragere, de care poți beneficia după cum urmează:
    • la excursiile fără cazare, cu minimum 14 zile calendaristice înainte de data plecării;
    • la excursiile cu cazare, cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data plecării;
    • la excursiile cu avionul, cu minimum 45 de zile calendaristice înainte de data plecării, sub sancțiunea plății unei penalități egale cu valoarea avansului.

    Dreptul de retragere trebuie să fie exprimat neechivoc, cu informarea Agenției prin e-mail. În acest caz vei primi banii în maximum 14 zile de la data la care ne-ai informat cu privire la decizia de retragere.

  2. Poți cesiona contractul unei terțe persoane care îndeplinește toate condițiile aplicabile pachetului de servicii turistice contractat, cu obligația de a anunța Agenția prin e-mail, cu cel puțin 7 zile înainte de data plecării.

În cazul în care dreptul de retragere este exercitat cu mai puțin de 14 zile calendaristice înainte de data plecării, în cazul evenimentelor fără cazare, cu mai puțin de 30 de zile calendaristice înainte de data plecării, în cazul evenimentelor cu cazare, sau cu mai puțin de 45 de zile calendaristice înainte de data plecării, în cazul evenimentelor cu avionul, sumele de bani achitate către Agenție nu se returnează și nu pot fi folosite pentru alte excursii.

Pot plăti in ziua excursiei?

În cazuri excepționale se poate plăti și în ziua excursiei, în autocar, însă doar online cu cardul sau prin transfer bancar, cu asumarea riscului de a nu avea loc în cazul în care locurile au fost ocupate de alte persoane care au achitat înainte.

Locul se rezervă în momentul achitării excursiei sau a avansului, după caz.

Ce fel de persoane participă la evenimente?

În general, în cadrul evenimentelor noastre participă persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani, foarte sociabile și cu chef de distracție. Mergem pe ideea că spiritul contează și nu vârsta, așa că am avut printre participanți persoane de la 23 la 83 de ani, alături de care ne-am simțit foarte bine.

Ce se întâmplă dacă se amână/anulează excursia?

În cazul în care se amână sau se anulează o excursie din orice motiv, există 3 posibilități de alocare a sumei achitate:

  1. În cazul amânării excursiei pentru o altă perioadă, suma achitată se poate aloca pentru evenimentul din acea perioadă, cu condiția achitării diferenței de bani în cazul în care prețul s-a modificat sau restituirii diferenței de bani în cazul în care prețul a scăzut;
  2. Contravaloarea achitată se poate folosi pentru achiziționarea altor excursii marca „Hai să socializăm!”, cu condiția achitării diferenței de bani în cazul în care prețul evenimentului dorit este mai mare sau restituirii diferenței de bani în cazul în care prețul evenimentului dorit este mai mic;
  3. Banii se pot recupera integral în termen de maximum 14 zile calendaristice, pentru returnarea contravalorii excursiei.

Cum anulez o comandă plasată dacă nu am efectuat plata?

Pentru anulare, intri în „Contul meu”, secțiunea „Comenzile mele” și apeși butonul „Anulează”, corespunzător comenzii pe care vrei să o anulezi.

Poți verifica dacă anularea s-a efectuat observând „Starea comenzii” și e-mailul de confirmare al anulării.

Pot plăti cu vouchere de vacanță?

Se pot plăti cu vouchere de vacanță (Sodexo, Up România, Edenred) doar excursiile organizate în România, cu minimum o noapte de cazare.

Pentru a achita cu vouchere, vă rugăm să luați legătura cu următoarea agenție de turism cu care colaborăm:
IVAS SERVICE SRL, Licență turism nr. 1439 (Program de luni până vineri: 10:00 – 16:30)
E-mail: ivas_service@yahoo.com
Telefon: 0372 935 790 sau 0726 565 674

Față de prețul afișat pe site-ul nostru, agenția de mai sus va percepe un adaos de 10%.