Blog

Templul Ursitelor, Moara de la Ohaba si Lacul de Smarald

Templul Ursitelor, Moara de la Ohaba si Lacul de Smarald

Pe 25 februarie am avut parte, asa cum am promis, de un traseu pentru iubitorii de misticism: Templul Ursitelor, Moara de la Ohaba si Lacul de Smarald. La ora 6 plecam deja din Bucuresti, cu autocarul, desigur, 48 de persoane. Unii dintre ei mai venisera cu noi in excursii si alte dati, eram deja vechi prieteni. Pe altii insa abia sambata am avut placerea sa ii cunoastem.

Templul Ursitelor

In Fagaras, la cativa kilometri de Persani, aparent in mijlocul pustiului, se afla o padurice. O turma de oi pastea la marginea ei cand am ajuns cu autocarul acolo, la prima noastra oprire. Poteca spre schit este bine amenajata, asa ca am urcat cu usurinta pana acolo. A fost ridicat intre 6 august si 6 decembrie 2006, de Fundatia Ortodox-Culturala “Maica Sfanta – Bucuria neasteptata” din nevoia de a avea in permanenta acolo pe cineva care sa aiba grija de Templu. Maicutele au avut amabilitatea sa deschida locul pentru noi. In liniste deplina, ne-am rugat, am aprins cateva lumanari si am mers apoi in afara ingraditurii, sa putem admira peisajul fara a tulbura linistea locului.
Templul Ursitelor mai este numit Templul Dorintelor, Grota de la Sinca Veche sau Manastirea Sapata in Stanca. Este foarte liniste aici. Suntem singurii vizitatori azi. Un schelet de lemn acoperit cu grija de o prelata protejeaza totul de ploaie. Oana, ghidul nostru, care a mai fost aici, ne povesteste ca il gaseste de fiecare data tot mai bine amenajat si se vede ca cei care au grija sa consolideze grota fac treaba buna. In functie de cum avanseaza lucrul, se pot vizita zone diferite ale asezamantului. Se lucreaza mereu la extindere in asa fel incat cei care intra sa fie in siguranta.
Nu se stie cine a inceput sa sape aici, in gresia moale, in urma cu aproape 7000 de ani, o biserica. Inca din cele mai vechi timpuri, localnicii din zona sunt convinsi ca acesta este un loc religios mistic, perfect pentru rugaciune. Poate pentru ca peretele altarului are desenat in piatra un profil despre care unii spun ca ar fi al Mantuitorului iar altii ca al lui Zamolxis. Alti pereti au fost marcati cu simboluri precum Ying si Yang si Steaua lui David.
Se mai spune ca oile si vacile care pasc aici sunt mai sanatoase, dand lapte mai bun. Exista chiar marturii conform carora se aud uneori din grota coruri ce canta o muzica foarte frumoasa, ale carei versuri nu se disting insa.
Un ochi de lumina sapat in tavan deviaza lumina spre altare. Acolo, in locul unde razele ating podeaua iar daca ridici capul se vede cerul, iti poti pune o dorinta. Daca inima iti este pura, se va implini. Asa ca ne-am pus si noi cate o dorinta. Se vede ca multi oameni cred in magia locului pentru ca in zidul uneia dintre incaperi se afla, indesate in cicatricile lasate de dalta in piatra, bucatele de hartie. Dorinte ce isi asteapta cuminti implinirea.

Moara de la Ohaba

La nici 10 minute de Templu se afla localitatea Ohaba. Lasam autocarul pe ulita principala si ne abatem, prin noroi, pe o potecuta intre case, catre pensiunea Moara cu Noroc. Acolo, in curte la nea` Popa, se afla cea mai veche moara de apa din tara Fagarasului. Si da, este inca functionala.
Vizibil bucuros de oaspeti, gospodarul ne spune povestea morii. Pietrele au fost aduse in 1873 din Franta iar de atunci nu au fost inlocuite niciodata. Este pusa in miscare de un fir de apa deviat de la raul ce trece prin fata casei. A fost mereu proprietate privata, fiind intretinuta acum de a patra generatie. Iar asta nu a fost mereu lucru usor. A fost uneori nevoie de mari sacrificii. In 1962, cand comunistii au pus ochii pe ea, proprietarul de la vremea aceea a facut cativa ani buni de puscarie pentru ca a refuzat sa o cedeze. In fiecare primavara este pusa in functiune, dupa cateva mici reparatii. Tot bucuros de oaspeti este si motanul, care se tavaleste prin noroi mai ceva ca un purcel iar apoi vine si se sterge lenes de fiecare dintre noi. Nu discrimineaza, ne iubeste pe toti. Nu cred ca am scapat vreunul fara macar o imbratisare cum numai el stie sa dea.
Faina macinata aici este speciala, pentru ca este macinata lent iar bobul nu apuca sa se incalzeasca in timpul procesarii. Asta face ca bobul de grau sau porumb sa isi pastreze proprietatile. Din fericire pentru noi, morarul mai are un sac de faina integrala in moara. Asa ca bineinteles, noi, fetele, ne grabim sa luam pentru acasa. Nea Popa masoara ochiometric. Are punga pentru 1 kg si punga pentru doua. Din cand in cand, ne roaga sa punem pe cantar, nu care cumva sa ne dea mai putin. Si ne umple cu generozitate micile rezerve, cu cate o masurica, doua in plus. Nu va pot spune cat de frumos miroase acea faina, a sat romanesc in care inca se pastreaza traditiile si a copilarie. Dar va pot spune ca duminica seara, in casele celor care au fost cu noi in drumetie, mirosea cald, a paine proaspata de casa.

Castelul Sükösd-Bethlen

La vreo 47 de kilometri de Ohaba ne asteapta cuminte, intre munti, Racos. Satul este atat de linistit ca daca nu s-ar auzi o drujba undeva in departare ai crede ca-i pustiu.
Castelul Sükösd-Bethlen este acolo, imprejmuit de un gard metalic. O doamna cu accent unguresc pronuntat vine sa ne deschida portile si intram in curtea dreptunghiulara, aflata in centrul cladirii. A fost ridicata in 1624 de Istvan Sükősd, grof (asa spui conte in maghiara). Desi pare o cetate in miniatura, cladirea a fost de fapt resedinta proprietarilor, fortificata pentru a face fata unui eventual atac turcesc.
In anii 1700 ajunge in proprietatea lui Samuel Bethlen, care o extinde si ridica turnul in care am urcat si noi, unii mai vioi, altii mai stangaci. Racosul, vazut de sus, este superb. Daca nu ar fi drujba mentionata mai devreme ai putea sa juri ca ai urcat intr-un basm.
In 1903 cladirea este achizitionata de comunitate. Iar de acolo, soarta ei o ia usor la vale. Aici era sediul CAP in 1962 iar unul dintre bastioane adapostea remiza pompierilor.
Azi castelul pare un urias care incearca sa-si pastreze pozitia de drepti si cu ea, demnitatea. Cele cateva tentative de renovare l-au lasat cu cateva schelete de fier-beton si o terasa de caramida rosie, ce contrasteaza usor dizgratios cu aspectul vintage al locului.

Vulcanul de la Racos

Urcam pe ulitele satului, printre case foarte frumoase, desi darapanate, spre dealul de langa localitate. Acolo, intre parcele de teren ale satenilor si cateva brazde proaspat arate, se afla Vulcanul Racos, zona cu cele mai recente activitati vulcanice din Romania. Suntem in siguranta, pentru ca aici nu a mai „miscat” nimic de aproximativ 10.000 de ani. Poate parea foarte mult, dar daca raportam la varsta Pamantului si gandim la scara mare, asta a fost un fel de „acum 5 minute”.
Este putin frig si bate un vant strasnic. Dar asta nu pare sa deranjeze pe nimeni. Culorile care ne asteapta sunt mult prea frumoase sa ne mai gandim la orice altceva. In craterul de cateva sute de metri diametru si vreo suta de metri inaltime ne simtim de parca am pasi pe o planeta proaspat descoperita. Culorile trec de la verde-albastrui la pamantiu si pasim pe un sol cand solid, cand faramicios. Soarele rasare pe masura ce iesim iar in partea de sus, marginea craterului isi schimba usor culoarea, parand sa arda mocnit de sus in jos. Cu siguranta, locul ideal in care sa te joci „de-a martianul”.

Lacul de Smarald

La cateva sute de metri de crater, Lacul ne asteapta. Aici se afla candva Cariera de bazalt Brazi, cu forma ei ovala si diametrul intre 200 si 400 de metri. S-a format in urma precipitatiilor si a topirii zapezii si se crede ca adancimea este cam de 10. Din loc in loc gheata este gaurita, probabil de alti vizitatori care au facut, ca si noi, o mica intrecere la aruncat cu pietre – distanta. Prin sparturile acelea se vede, timida, proverbiala culoare verde care da numele lacului.
Inaintam linistiti spre marginea apei, sa admiram mai de aproape. Din pacate, calea este blocata, dar cativa curajosi se aventureaza si reusesc sa ajunga acolo. Nici nu am observat, preocupati sa ne gasim drum, ca ne-am murdarit cu totii de noroi pana la glezne. Dar nu-i nimic, soferul a fost avertizat din timp si a zis ca ne iarta de data asta. Oricum urma sa duca autocarul la curatat.

Coloanele de bazalt de la Racos

Nu puteau lipsi din vizita la Rezervatia din Racos celebrele Coloane de Bazalt. Am ajuns acolo in nici 5 minute, cu foarte mare usurinta. In soarele dupa-amiezii, par aproape albe, ca piese ale unui urias puzzle 3D ce formau cand dealul, acum parca spintecat in doua de ele. Atingand inaltimi de pana la 12 metri, semana izbitor cu celebrul Giant`s Causeway din Irlanda. Au iesit la iveala in urma unor exploatari ce au avut loc prin secolul 20. Se crede ca au aparut in urma cu mai bine de un milion si jumatate de ani, ca urmare a activitatii vulcanice din zona.
Langa ele ne simtim mici, privind la cat de priceputa poate fi natura. Este demn de respect felul in care un fenomen atat de distrugator precum un vulcan poate duce la forme atat de frumoase.

Din pacate, aici se incheie mica noastra excursie. Dupa o zi in care ne-am plimbat, am vizitat locuri noi, misterioase si am aflat povesti interesante suntem obositi. Asa ca ne indreptam, ghidati de ultimele raze de soare, spre autocar. A fost superb si abia asteptam sa povestim acasa.

© 2018 Hai sa socializam. Toate drepturile rezervate. Design: Promocrat | Implementare: InMotion Media
Please check the Pop-up.
Lista de asteptare Inscrie-te pe lista de asteptare si te vom anunta pe email daca se vor elibera locurile.
Email Nr. locuri
sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account