hasmasul

Cheile Bicazului, Hasmasul Mare si Piatra Singuratica

DATA

sambata, 29 iulie 2023

luni, 31 iulie 2023

PRET

-

DISPONIBILITATE

Locuri epuizate

Nu se mai pot face rezervari

Detalii eveniment

Excursia are acum un pret redus de la 780 de lei la 650 lei! Prinde oferta si hai sa ne bucuram de frumusetea naturii! 🙂

La final de iulie ne asteapta o noua escapada de 3 zile alaturi de gasca HSS!

Pe lista noastra de obiective si trasee se afla orasul Piatra Neamt, Cheile Bicazului, Piatra Singuratica, Hasmasul Mare, fabrica de bere Csíki Sör Manufaktura si Biserica Fortificata Harman! Hai si tu cu noi!

TRASEU

Vezi mai jos ce am pregatit!

Ziua 1 – sambata, 29 iulie

Dimineata pornim la drum din Bucuresti pe traseul Afumati – Buzau – Bacau – Piatra Neamt. 

Vom face prima oprire in Piatra Neamt. 

Aici ne bucuram de privelistea superba asupra orasului oferita de telegondola si probabil vom epuiza intreaga memorie a telefonului cu fotografii. Vom parcurge aproape 2 km la inaltime asa ca vom avea suficient timp pentru a admira orasul si imprejurimile.

Cei care nu doresc sa urce cu telegondola pot alege sa viziteze orasul la pas.

Avem timp liber si pentru masa de pranz.

Mai departe pornim spre Cheile Bicazului

Cheile Bicazului sunt o impresionanta atractie naturala din Romania, cunoscuta pentru peisajele sale spectaculoase, stancile inalte si padurile dense. Drumul care strabate Cheile Bicazului este unul dintre cele mai frumoase si pitoresti trasee de calatorie din Romania, oferind o experienta unica si memorabila.

Facem fotografii, schimbam impresii si ne bucuram de peisajul magic ca mai apoi sa pornim catre Lacul Rosu. 

Sosim la hotel care se afla in proximitatea lacului, ne cazam si luam cina.

Seara o petrecem cu gasca, participand la jocuri interactive de socializare! 🙂

Ziua 2 – duminica, 30 iulie

Ziua de duminica incepe cu un mic dejun delicios care ne va incarca bateriile pentru drumetia ce urmeaza.

Plecam cu autocarul in directia Gheorgheni – Balan. 

Ne echipam si pornim pe trasu.

Urmam marcajul cu banda rosie iar apoi cel cu banda albastra. Dupa aprox. 2 ore si jumatate de mers ajungem la Cabana Piatra Singuratica

Piatra Singuratica este o stanca masiva si emblematica situata in Masivul Hasmasul Mare. Aceasta formatiune geologica impresionanta se ridica in varful unui deal si este remarcabila prin forma sa neobisnuita si dimensiunile sale impresionante. Piatra Singuratica atrage atentia prin aspectul sau izolat in peisaj si este o destinatie populara pentru drumetii datorita privelistilor panoramice si frumusetii sale naturale remarcabile.

Facem o pauza scurta pentru fotografii sau mici gustari iar apoi ne continuam traseul.

Urmam marcajul banda rosie iar in aprox. 2 ore ajungem pe Varful Hasmasul MareNe aflam la o altitudine de 1792 de m. De aici admiram privelistea spectaculoasa si ne bucuram de peisajele pitoresti.

Spre Vest putem observa panorame largi spre Valea Oltului iar in Nord vedem Poiana Alba, Vf. Hasmasul Negru, Pietrele Potcoavei si Vf. Ocolasu Mare.

Facem o fotografie de grup iar apoi ne intoarcem la Cabana Piatra Singuratica.

Coborarea dureaza aprox. 1 ora. Facem o scurta pauza la cabana iar apoi ne indreptam spre autocar.

Plecam catre hotel unde luam cina si petrecem! 🙂

Ziua 3 – luni, 31 iulie

Dimineata savuram micul dejun si plecam catre primul obiectiv de pe lista!

Pornim spre Csíki Sör Manufaktura. Aici vizitam fabrica de bere si invatam despre modul de preparare al acestei bauturi. Vom avea parte de o gustare traditionala, ciolan in paine facut la cuptor cu mujdei si hrean. 🍻 Si bineinteles, vestea mult asteptata de toti cei care citesc aceste randuri, bere cat cuprinde! Doar suntem la o fabrica de bere, nu-i asa? 🙂

Mai departe ne indreptam spre Harman.

Ajungem la Biserica Fortificata Harman. A fost construita in secolul XIII si se afla in apropierea orasului Brasov. Aici descoperim istoria acestor fortificatii imense ce pot fi gasite pe intreg teritoriul Transilvaniei si in Tinutul Secuiesc. Fiind una dintre cele mai bine pastrate biserici din Tara Barsei vom putea admira zidurile exterioare, zidurile interioare, biserica, turnul clopotnita si tunurile de aparare.

Stiai ca cele 4 turnulete din coltul acoperisului turnului clopotnita reprezentau semnul ca localitatea avea dreptul de a pronunta si executa pedeapsa capitala?

Luam masa de pranz in zona iar apoi ne indreptam spre casa.

Plecam catre Bucuresti pe ruta Brasov – Sinaia DN1. 

Ajungem in capitala in jurul orei 21:30.

INSCRIERE 

Inscrierea se face prin achitarea integrala a excursiei  in limita locurilor disponibile sau prin plata unui avans.

Plata cu cardul este posibila doar la plata integrala a excursiei.

Folosind metodele de plata “Transfer Bancar direct” sau ”Plata cu numerar la o sucursala Libra Bank” puteti achita in rate:

-350 RON/persoana, avans la inscriere,

-430 RON/persoana, pana la 5 iulie.

Sumele platite in avans se pierd in cazul in care se renunta la rezervare sau nu sunt respectate termenele de plata.

CAZARE:

Ne vom caza la Hotel Iasicon ⭐⭐⭐ in camere de 2 persoane cu pat matrimonial sau paturi twin. (in limita disponibilitatii)

Pentru acest eveniment exista si posibilitatea cazarii in camere single (cu plata unui supliment). Daca esti interesat, te rugam sa ne contactezi.

Locurile in camere se vor ocupa in ordinea achitarii avansului. Pentru asta este necesara inscrierea in tabelul de cazare publicat in grupul de facebook dedicat acestei excursii. Nu ne asumam raspunderea pentru persoanele care au achitat dar nu au accesat tabelul in timp util pentru a-si ocupa locul dorit. (in camera cu paturi twin sau cu pat matrimonial)

CONDITIE FIZICA

Traseul pe jos dureaza in jur de 9 ore (cu pauze de aproximativ 10 minute la o ora de mers pentru hidratare, mancare, nevoi fiziologice, poze etc)

Distanta: aprox. 13 km

Dificultate: Mediu-Greu (efort fizic susţinut numai pe unele etape ale traseului, care necesită o foarte buna conditie fizica si antrenament inainte de abordarea traseului). In cei aprox. 13 km vom urca in altitudine aprox. 968 m si vom cobori in altitudine aprox. 972 m.

Risc: pe parcursul traseului vom intalni cateva portiuni periculoase care necesita o atentie sporita, in special pentru persoanele care au rau de inaltime.

HARTA TRASEU

ECHIPAMENT OBLIGATORIU: bocanci, pantaloni drumetie, geaca drumetie, pelerina, frontala/lanterna, rucsac.
ECHIPAMENT RECOMANDAT: bete trekking, parazapezi

Pentru mai multe detalii poti accesa link-ul de mai jos:

Cum te imbraci cand mergi pe munte?

Masuri de precautie recomandate:

Pentru protectie suplimentara, iti recomandam incheierea unei asigurari storno in cel mult 3 zile lucratoare de la finalizarea comenzii.

Pentru mai multe detalii poti accesa link-ul de mai jos:

De ce sa iti faci asigurare de calatorie (storno)?

IMPORTANT

  • obiectivul principal al excursiei este acela de socializare, si nu turistic;
  • excursia se organizeaza cu minimum 30 de participanti;
  • ultimele detalii ale excursiei vor fi postate in ultima saptamana inainte de eveniment in grupul de Facebook dedicat (link-ul grupului il primesti pe SMS si pe e-mail);
  • excursia se organizeaza indiferent de conditiile meteo, cat timp nu este pusa in pericol siguranta participantilor;
  • agentia isi rezervă dreptul să modifice structura excursiei, traseul sau ordinea activitatilor, iar deciziile luate de organizatori vor avea in vedere siguranta participantilor dar si atingerea obiectivelor propuse;
  • locurile in autocar se ocupa aleatoriu, indiferent de data comenzii si se pastreaza pana la finalul excursiei;
  • in cazul in care excursia va fi anulata,  persoanele care s-au inscris vor fi anuntate cu cel putin 2 zile inainte;
  • pentru situatii speciale ne poti contacta pe Whatsapp, pe pagina de Facebook, pe email la contact@haisasocializam.ro sau telefonic in timpul programului de luni pana vineri intre orele 09:00-17:30 la nr. 0748.657.791;
  • datele prezentei excursii se completeaza cu cele din Contractul cadru ;
  • licenta de turism si atestatele ghizilor pot fi verificate accesand http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/;

Ghidul planificat pentru aceasta excursie este Costel Atanasoie

In cazul in care din motive obiective, ghidul nu mai poate participa , acesta va fi inlocuit de un alt ghid din echipa Hai sa socializam!

Vezi cum a fost la evenimentele anterioare

PRET / PERSOANA

-

Pretul evenimentului include

  • Transport cu autocarul 🚌
  • 2 nopti de cazare in camere de 2 locuri la Hotel Iasicon ⭐⭐⭐ – Lacul Rosu
  • 2 x mic dejun
  • Ghid Montan Autorizat de Ministerul Turismului
  • Asistent de ghid
  • Puncte bonus in conformitate cu Regulamentul
  • O surpriza din partea organizatorilor pentru cei care sunt pentru prima data in excursie cu Hai sa socializam 🎁

Pretul evenimentului nu include

Supliment camera single 280 lei/persoana (optional, in limita disponibilitatii)

  • Telegondola Piatra Neamt (urcare si coborare) – 35 lei/pers
  • Csiki Sor Manufaktura – 85 lei/pers Include: prezentarea tehnologiei + ciolan afumat in crusta de paine facut la cuptor cu mujdei si hrean + degustare nelimitata de bere. 
  • Taxa vizitare Biserica Fortificata Harman – 15 lei/pers

Alte mese sau cheltuieli nespecificate ca fiind incluse la rubrica “Pretul evenimentului include” 

Tarifele la obiective se pot modifica fara stirea noastra.

Nu se mai pot face rezervari

Loc de intalnire

Plecare: sambata, 29 iulie, ora 06:00, Parcarea Centrala din Piata Victoriei

Intoarcere: luni, 31 iulie, in jurul orei 21:30

Mijloc de transport: autocar sau midi-autocar, clasificare minimum 2 stele

Testimoniale

Anteriorul Urmatorul

Intrebari frecvente

Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, e necesar sa accesezi evenimentul dorit, sa apesi butonul de inscriere si sa urmezi indicatiile. Iti recomandam sa te autentifici / inregistrezi pe site, inainte de plasarea comenzii, pentru a primi puncte bonus.
In procesul de comanda, dupa introducerea datelor, este necesar sa selectezi una dintre cele 3 modalitati de plata:
  • Plata online cu cardul fara comision (recomandat);
  • Transfer bancar prin Internet Banking sau (OP);
  • Plata cu numerar la orice sucursala Libra Bank, fara comision.
Pentru fiecare excursie se creeaza un grup privat pe Facebook la care au acces doar persoanele inscrise. Linkul grupului este trimis automat pe e-mail si SMS, iar participantii trebuie sa se inscrie la acesta. Ultimele detalii despre eveniment se posteaza in grupul de Facebook incepand cu aproximativ o saptamana inainte de data plecarii.
Pentru anulare, intri in "Contul meu", sectiunea "Comenzile mele" si apesi butonul "Anuleaza", corespunzator comenzii pe care vrei sa o anulezi. Poti verifica daca anularea s-a efectuat observand "Starea comenzii" si e-mailul de confirmare al anularii.
In cazul in care ai achitat si nu mai poti participa la excursie, conform Contractului, ai urmatoarele variante:
  1. Iti poti exercita dreptul de retragere, de care poti beneficia dupa cum urmeaza:
    • la excursiile fara cazare, cu minimum 14 zile calendaristice inainte de data plecarii; 
    • la excursiile cu cazare, cu minimum 30 de zile calendaristice inainte de data plecarii;
    • la excursiile cu avionul, cu minimum 45 de zile calendaristice inainte de data plecarii, sub sanctiunea platii unei penalitati egale cu contravaloarea biletului de avion, dupa caz. 
    Dreptul de retragere trebuie sa fie exprimat neechivoc, cu informarea Agentiei prin e-mail. In acest caz vei primi banii in maximum 14 zile de la data la care ne-ai informat cu privire la decizia de retragere.
  2. Poti cesiona contractul unei terte persoane care indeplineste toate conditiile aplicabile pachetului de servicii turistice contractat, cu obligatia de a anunta Agentia prin e-mail, cu cel putin 3 zile inaintea datei de plecare.
In cazul în care dreptul de retragere este exercitat cu mai putin de 14 zile calendaristice inainte de data plecarii, in cazul evenimentelor fara cazare, cu mai putin de 30 de zile calendaristice inainte de data plecarii, in cazul evenimentelor cu cazare, sau cu mai putin de 45 de zile calendaristice inainte de data plecarii, in cazul evenimentelor cu avionul, sumele de bani achitate catre Agentie nu se returneaza si nu pot fi folosite pentru alte excursii.
Banii se returneaza prin transfer bancar, in contul participantului,  in cazul in care plata s-a efectuat prin numerar sau prin transfer bancar. In acest caz participantul trebuie sa trimita la contact@haisasocializam.ro numarul contului bancar. Banii se returneaza direct in contul cardului atasat, in cazul in care comanda a fost achitata cu cardul.
In cazul in care se amana sau se anuleaza o excursie din orice motive, exista 3 posibilitati de alocare a sumei achitate:
  1. In cazul amanarii excursiei pentru o alta perioada, suma achitata se poate aloca pentru evenimentul din acea perioada cu conditia achitarii diferentei de bani in cazul in care pretul s-a modificat sau restituirii diferentei de bani in cazul in care pretul a scazut;
  2. Contravaloarea achitata se poate folosi pentru achizitionarea altor excursii marca “Hai sa socializam!” cu conditia achitarii diferentei de bani in cazul in care pretul evenimentului dorit este mai mare, sau restituirii diferentei de bani in cazul in care pretul evenimentului dorit este mai mic;
  3. Banii se pot recupera integral in termen de 5 zile lucratoare din momentul comunicarii contului bancar, pentru returnarea contravalorii excursiei.
In general, in cadrul evenimentelor noastre participa persoane cu varsta cuprinsa intre 25 si 45 de ani, foarte sociabile si cu chef de distractie. Mergem pe ideea ca spiritul conteaza si nu varsta, asa ca am avut printre participanti persoane de la 3 la 83 de ani alaturi de care ne-am simtit foarte bine.
In cazuri exceptionale se poate plati si in ziua excursiei cu autocarul, insa doar online cu cardul sau prin transfer bancar, cu asumarea riscului de a nu avea loc in cazul in care locurile au fost ocupate de alte persoane care au achitat inainte.Locul se rezerva in momentul achitarii excursiei sau avansului, dupa caz.
Se pot plati cu vouchere de vacanta (Sodexo, Up Romania, Edenred) doar excursiile organizate in Romania cu minimum o noapte de cazare.Pentru a achita cu vouchere, va rugam sa luati legatura cu urmatoarea agentie de turism cu care colaboram: IVAS SERVICE SRL, Licenta turism nr. 1439 (Program de luni pana vineri: 10.00 - 16.30) Email: ivas_service@yahoo.com Tel: 0372935790 sau la 0726565674 Fata de pretul afisat pe site-ul nostru, agentia de mai sus va percepe un adaos de 10%.
© 2024 Hai sa socializam! - toate drepturile rezervate |  Design: Promocrat | Implementare: InMotion Media
WhatsApp
Lista de asteptare Inscrie-te pe lista de asteptare si te vom anunta pe email daca se vor elibera locurile.
Email Nr. locuri
× WhatsApp

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account