3 zile de poveste la malul Marii Negre in Bulgaria #2
DATA
vineri, 8 septembrie 2023
duminica, 10 septembrie 2023
PRET
-
DISPONIBILITATE
Locuri epuizate
Nu se mai pot face rezervari
Detalii eveniment
Vreme de trei zile exploram Bulgaria, socializam si ne relaxam alaturi de o gasca faina de oameni!
Peisaje superbe, oameni faini si fotografii inspirate ne asteapta, asa ca hai cu noi intre 8 si 10 septembrie sa petrecem un weekend de neuitat in Bulgaria!
Vezi mai jos intregul itinerariu!
TRASEU
Ziua 1 – vineri, 8 septembrie
Dimineata pornim la drum pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Shumen – Varna.
Lasam bagajele la hotel iar apoi avem timp liber pentru pranz.
Mai departe pornim spre plaja unde ne relaxam, povestim si ne bucuram de vremea frumoasa. 🙂
Ne cazam iar apoi participam la un tur de oras cu ghidul local.
Ne bucuram de o plimbare prin oras, admiram plaja, Parcul ”Primorski” (cunoscut si sub denumirea de Gradina Marii) si centrul vechi.
In continuare avem timp liber pentru cina iar apoi ne intoarcem la hotel unde participam la jocuri interactive de socializare.
Ziua 2 – sambata, 9 septembrie
Luam micul dejun si ne indreptam spre The Stone Forest sau Padurea de Piatra, un adevarat monument al naturii.
Aici descoperim formatiuni stancoase de 5-7 m inaltime care s-au format acum 50 de milioane de ani. Adica pe vremea cand aceasta parte a Europei era acoperita de oceane. Coloanele cilindrice se intind pe 253 de hectare de-a lungul coastei Marii Negre. Acestea ne duc cu gandul la ruinele unor temple din antichitate. Un alt lucru bizar este aspectul lor la interior, ele fiind goale si umplute cu nisip, fara a avea vreo fundatie.
Urmatoarea noastra oprire va fi la Parcul Istoric.
Parcul Istoric Varna este o atractie turistica care ne ofera o experienta interactiva de invatare a istoriei. Acesta reprezinta un complex istoric ce contine reconstituiri ale vietii din diferite perioade istorice, de la Epoca de Piatra pana la Evul Mediu. Ne vom putea plimba printre case si monumente care redau istoria Bulgariei, putem participa la demonstratii si ateliere interactive si ne putem bucura de un spectacol cu reconstituiri istorice in aer liber.
Tot aici putem admira si gradina din parc, o oaza de liniste si frumusete. Gasim o varietate de plante si copaci, alei, dar si un lac situat in mijlocul parcului.
Mai departe ne intoarcem in Varna, unde avem timp liber pentru plaja si pentru a lua masa.
Seara luam cina si dam un super party la barul de la ultimul etaj (privelistea este superba) al hotelului! 🙂
Ziua 3 – duminica, 10 septembrie
Ziua de duminica incepe cu un ultim mic dejun in Varna ca mai apoi sa continuam vizitarea.
Cei care nu doresc sa viziteze castelul se pot bucura de timpul liber la plaja. 🙂
Incepem traseul cu o vizita la Castelul Reginei Maria, construit ca resedinta pentru aceasta in perioada in care Cadrilaterul a apartinut Romaniei. Numit si „Cuibul Singuratic”, castelul este construit de-a lungul a trei terase si combina elemente ale stilului maur, mediteranean si cel al caselor bulgaresti.
Castelul a fost locul preferat al Reginei Maria, in care aceasta a si locuit. Este compus din sase case, cate una pentru fiecare copil al acesteia. Vizitam si Capella Stella Maris, locul in care regina s-a regasit atat de mult, incat a lasat dorinta ca dupa moartea ei inima sa-i fie pastrata in incinta capelei.
Gradina Botanica
In exteriorul castelului descoperim explozia de culori si mireasma florilor din Gradina Botanica, care are forma unui celebru labirint cretan. Gradina contine peste 3.000 de specii de plante, unele dintre ele rare, precum si o colectie de 250 de cactusi. Tot aici ne plimbam si in Gradina lui Allahm, cu alei pavate cu piatra adusa din Maroc.
Dupa vizitare avem timp liber sa facem fotografii si pentru masa de pranz.
Cei care nu doresc sa viziteze au timp liber sa le relaxeze la plaja.
Mai departe ajungem la Tyulenovo, un sat mic si pitoresc de pe coasta Marii Negre. Este renumit pentru peisajele sale spectaculoase si stancoase. Aici putem admira formatiuni stancoase interesante, cum ar fi Podul de piatra si Portalul Tyulenovo.
Seara ne indreptam spre Romania in directia Vama Veche. Ajungem in Bucuresti in jurul orei 22:30.
Ne luam la revedere si abia asteptam sa ne mai revedem si in alte excursii alaturi de gasca HSS!
INSCRIERE
Inscrierea se face prin achitarea integrala a excursiei in limita locurilor disponibile sau prin plata unui avans.
Plata cu cardul este posibila doar la plata integrala a excursiei.
Folosind metodele de plata “Transfer Bancar direct” sau ”Plata cu numerar la o sucursala Libra Bank” puteti achita in rate:
-350 RON/persoana, avans la inscriere,
-430 RON/persoana, pana la 10 august.
Sumele platite in avans se pierd in cazul in care se renunta la rezervare sau nu sunt respectate termenele de plata.
CAZARE:
Ne vom caza la Hotel “Cherno More”Resort – Varna ⭐⭐⭐⭐ in camere de 2 persoane cu pat matrimonial sau paturi twin. (in limita disponibilitatii).
Pentru acest eveniment exista si posibilitatea cazarii in camere single (cu plata unui supliment). Daca esti interesat, te rugam sa ne contactezi.
Locurile in camere se vor ocupa in ordinea achitarii avansului. Pentru asta este necesara inscrierea in tabelul de cazare publicat in grupul de facebook dedicat acestei excursii. Nu ne asumam raspunderea pentru persoanele care au achitat dar nu au accesat tabelul in timp util pentru a-si ocupa locul dorit. (in camera cu paturi twin sau cu pat matrimonial)
CONDITIE FIZICA
Traseul catre obiectivele turistice va fi parcurs cu autocarul si pe jos.
ECHIPAMENT NECESAR: pantofi sport, haine lejere corespunzatoare conditiilor meteo si rucsac.
PAUZA DE MASA: In prima zi nu vom avea timp liber pentru a lua masa de pranz. Iti recomandam sa ai la tine diferite gustari (sandwich-uri, fructe etc) pentru a manca pe traseu.
BINE DE STIUT
=> MONEDA LOCALA: platile in Bulgaria se fac in moneda locala Leva. Va recomandam sa schimbati Leva din Bucuresti, intrucat timpul nu ne permite sa facem opriri pentru schimb valutar. Ghidul va strange banii in autocar pentru taxele de intrare la obiective.
=> ACTE NECESARE: carte de identitate (CI) in termen de valabilitate sau pasaport valabil inca 6 luni de la intoarcerea in tara.
Pentru toate informatiile, recomandam consultarea website-ului Ministerul Afacerilor Externe.
Copiii sub 14 ani au nevoie de PASAPORT si NU pot parasi Romania in baza Certificatului de Nastere.
Minorii care nu calatoresc insotiti de ambii parinti trebuie sa prezinte la vama documentele din care sa rezulte acordul unuia dintre parinti sau al ambilor parinti, dupa caz. Pentru o mai mare operativitate este bine sa aveti si o fotocopie a documentelor ce poate fi oprita la vama.
In cazul in care copiii nu sunt insotiti de niciunul dintre parinti, adultul care-i insoteste, va prezenta si Certificat de cazier judiciar.
Pentru toate informatiile, recomandam consultarea website-ului Politiei de Frontiera.
Masuri de precautie recomandate:.
Pentru protectie suplimentara, iti recomandam incheierea unei asigurari storno in cel mult 3 zile lucratoare de la finalizarea comenzii.
Pentru mai multe detalii poti accesa link-ul de mai jos:
IMPORTANT
- obiectivul principal al excursiei este acela de socializare, si nu turistic;
- excursia se organizeaza cu minimum 30 de participanti;
- ultimele detalii ale excursiei vor fi postate in ultima saptamana inainte de excursie in grupul de Facebook dedicat (link-ul grupului il primesti pe SMS si pe e-mail);
- excursia se organizeaza indiferent de conditiile meteo, cat timp nu este pusa in pericol siguranta participantilor;
- agentia isi rezervă dreptul să modifice structura excursiei, traseul sau ordinea activitatilor, iar deciziile luate de organizatori vor avea in vedere siguranta participantilor dar si atingerea obiectivelor propuse;
- locurile in autocar se ocupa aleatoriu, indiferent de data comenzii si se pastreaza pana la finalul excursiei;
- in cazul in care excursia va fi anulata, persoanele care s-au inscris vor fi anuntate cu cel putin 2 zile inainte;
- pentru situatii speciale ne poti contacta pe Whatsapp, pe pagina de Facebook, pe email la contact@haisasocializam.ro sau telefonic in timpul programului de luni pana vineri intre orele 09:00-17:30 la nr. 0748.657.791;
- datele prezentei excursii se completeaza cu cele din Contractul cadru ;
- licenta de turism si atestatele ghizilor pot fi verificate accesand http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/;
Ghidul planificat pentru aceasta excursie este Violeta Slavitescu
In cazul in care din motive obiective, ghidul nu mai poate participa, acesta va fi inlocuit de un alt ghid din echipa Hai sa socializam!
PRET / PERSOANA
-
Pretul evenimentului include
- Transport cu autocarul 🚌
- 2 nopti de cazare in camere de 2 locuri la Hotel “Cherno More”Resort – Varna ⭐⭐⭐⭐
- 2 x mic dejun
- Ghid national/Insotitor de grup autorizat de Ministerul Turismului
- Puncte bonus in conformitate cu Regulamentul
- O surpriza din partea organizatorilor pentru participantii care sunt pentru prima data intr-o excursie organizata de Hai sa socializam!.
Pretul evenimentului nu include
Supliment camera single – 290 lei/persoana
- Ghid local in limba engleza (tur Varna – 2 ore) – minimum 20 de participanti – 7 leva/pers
- Taxa de vizitare Padurea de Piatra – 5 leva/pers
- Taxa de vizitare Parcul Istoric Varna – 50 leva/pers
- Taxa acces petrecere muzica live (la barul hotelului de la ultimul etaj) – 10 leva/pers
- Taxa de vizitare gradina si castelul Reginei Maria de la Balcic – 30 leva/pers
- Pranz/Cina (estimativ) – 20 leva/pers
Alte mese sau cheltuieli nespecificate ca fiind incluse la rubrica “Pretul evenimentului include”
Tarifele la obiective se pot modifica fara stirea noastra.
Nu se mai pot face rezervari
Loc de intalnire
Plecare: vineri, 8 septembrie, ora 07:00, Parcarea Centrala din Piata Victoriei
Intoarcere: duminica, 10 septembrie, in jurul orei 22:30
Mijloc de transport: autocar sau midi-autocar, clasificare minimum 2 stele
Social Media
106.7K Followers