Blog

Excursie de o zi la Canionul Emen si Cascada Kaya Bunar

Excursie de o zi la Canionul Emen si Cascada Kaya Bunar

Daca pana in 2017, nu am vizitat niciodata Bulgaria, ci doar am tranzitat-o in drum spre Grecia, anul acesta am fost de 3 ori: o data in Krapets, apoi in excursia oragnizata de “Hai sa socializam” la Balcic, Cap Kaliakra si Dalboka, iar acum la Canionul Emen, Pestera Emen, cascada Momin Skok, Ekopateka Hotnitsa si cascada Kaya Bunar.

Itinerariu excursie:

Ne-am intalnit ca de obicei la Horoscop, in parcarea de unde pleaca autobuzele spre aeroport, la ora 5.45 si am plecat la drum spre vama Giurgiu – Ruse. Prima oprire a fost pentru a ne servi cafeau pregatita de Bogdan, initiatorul conceptului “Hai sa socializam” si ghidul nostru din aceasta excursie.

El a fost ajutat de Andrei si Stefan care au impartit cadouri personalizate tuturor participantilor in functie de numarul excursiilor in care au fost. Eu pentru ca sunt deja la a treia excursie, am primit un pix. Astept cu nerabdare carbiniera si lanterna.

Canionul Emen

Drumul a fost liber si la ora 10.00 si ceva am ajuns la Canionul Emen. Echipati corespunzator, cu energie, multa voie buna si dorinta de a descopri si exploata locuri noi am plecat la pas.

Canionul are o lungime de 1 km, stanci inalte de 120 de metri si a  fost creat de raul Negovanka. De asemenea de pe inaltimea stancilor poate fi admirat atat raul cat si lacul Negovanka.

Emen a fost declarat monument natural in 1980, iar in 1997 a fost construit primul traseu eco, adica ekopateka in limba bulgara, care se intinde pe o distanta de 3 km.

Intreg traseul dureaza 5 ore cu tot cu pauza de masa de 1h. Este un traseu de dificultate medie, nu ai nevoie de o conditie fizica deosebita, ci doar de putina experienta de urcat pe munte pentru ca sunt cateva portiuni in care trebuie sa stii cum sa pui piciorul, astfel incat sa-ti usurezi mersul.

Pestere Emen

La intrarea in Canion pe partea stanga se afla Pestere Emen care gazduieste 6 specii de lilieci, dintre care 2 specii sunt unicat in Europa. Fiind o pestere neamenjata, este complet bezna in interior, asa ca ai nevoie de o lanterna sau cel putin de lumina de la telefon.

Este o experienta unica si putin infricosatoare pentru unii sa vezi atatia lilieci atarnati de stanci si care mai si zboara din cand in cand. Lungimea pesterii este de 3113m, dar unele trasee sunt impracticabile din cauza inaltimii foarte mici, trebuie sa mergi aplecat si a noroiului care ingreuneaza inaintarea.

Cascada Momin Skok

Dupa ce am iesit din pestera ne-am continuat drumul de-a lungul  canionului pana la cascada Momin Skok ce are o inaltime de 10 m. In limba bulgara Momin Skok, inseamna “Fata tanara care seara” avand o legenda care spune ca fetele bulgaroaice preferau sa se arunce in aceasta cascada decat sa se marite cu turcii care le cotropise tara.

In acest loc de poveste in care frumusetile naturale se impletesc cu legendele, ne-am oprit timp de 1 h pentru a manca si a ne bucura privirile.

 

Vara care tocmai s-a incheiat a fost destul de secetoasa, astfel incat raul Negovanka care curgea in cascada nu mai are suficenta apa pentru a ajunge pana aici. Insa, lipsa apei din cascada este inlocuita de maretia stancilor care o inconjoara. Este un loc racoros, perfect pentru un popas dupa un traseu prin soare.

Dupa ce am mancat si ne-am recapatat fortele am pornit inapoi catre Emen, acolo unde ne astepta autorcarul pentru a ne duce la Hotnitsa.

 

Am ajuns la Hotnitsa in 30 de minute si acolo ne-a impresionat Cascada Kaya Bunar care datorita calcarului are o culoare de smarald. Celor care au vizitat Parcul National Plitvice din Croatia, Kaya Bunar le aminteste de acele locuri atat ca vegetatie cat si colorit. Am inteles ca la Krushuna sunt cascade mai numeroase si mai spectaculoase, deci inca un motiv in plus sa revin in Bulgaria.

 

 

 

Ekopateka Hotnitsa


Este acea inlantuire de podete de lemn care te ajuta sa urci masivul prin care raul si-a facut loc pentru a crea cascada. Este un traseu uluitor, unic, sunt portiuni in care mergi printre stanci si te intrebi daca incapi prin fagasul pe care apa l-a sapat de-a lungul milioanelor de ani. Chiar daca sunt unele portiuni cu un urcus mai abrupt, nu este un traseu care sa necesite anumite abilitati de alipinist.

Este un traseu uimitor si provocator pe alocuri, mai ales daca iti este frica de inaltime. Insa, cand ajungi in varf ai satisfactia ca ti-ai depasit limitele si ai castigat inca o experienta frumoasa de care iti vei aminti cu mandrie.

Se poate cobori prin acelasi loc prin care ai urcat, insa noi am ales traseul din stanga care este foarte usor si se coboara destul de repede, fara nicio dificultate. Am ajuns in poienita din fata cascadei unde poti sa mananci o portie de mici facuti de bulgarii care vorbesc limba romana, sa bei o bere sau pur si simplu sa te bucuri de maretia naturii.

Ne-am incadrat foarte bine in timp, mai aveam timp sa vizitam inca un obiectiv turistic, spre exemplu Veliko Tarnovo care se afla la o distanta de 20 de km. Insa, am preferat sa plecam spre tara si sa ajungem mai devreme in Bucuresti, in jur de ora 20.00. Cei care vor sa viziteze Veliko Tarnovo pot alege sa mearga in excursia organizata de Halloween.

Concluzii

Oamenii care calatoresc sunt mai buni, mai toleranti si mai deschisi la nou, asa ca in fiecare excursie alaturi de grupul “Hai sa socializam” am cunoscut persoane cu care mi-a facut placere sa discut. Calatoriile se imbina perfect cu prieteniile si cu cat drumul este mai lung, cu atat prietenia se leaga mai tare. Asa ca, alege-ti din aceasta lista excursia care iti place si vei intalni oameni cu aceleasi pasiuni ca tine!

O viata ca o vacanta!

Articol scris de Corina Costache, calatoriile Corinei le gasiti aici.

© 2024 Hai sa socializam! - toate drepturile rezervate |  Design: Promocrat | Implementare: InMotion Media
WhatsApp
Lista de asteptare Inscrie-te pe lista de asteptare si te vom anunta pe email daca se vor elibera locurile.
Email Nr. locuri
× WhatsApp

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account